Criza energetică

Dunărea seacă, burghezia ne trădează

Citește articolul direct pe site-ul nostru — comunism.org.

1. Prezentarea situației

Ultimele săptămâni au fost, îndeobște, dacă ar fi să nu vorbim în termeni prea alarmiști: nu foarte plăcute din punct de vedere economic.

Războiul din Iran, distrugerea conductei Novorossisk (care aprovizionează peste 60% din țițeiul României) de către imperialiștii ucraineni și seceta de pe Dunăre sunt principalii factori care duc la actuala criză energetică.

Un alt factor, care poate se va dovedi sau nu a fi foarte important, este închiderea porturilor de la Odesa, din cauza bombardamentelor rusești, care au venit ca răspuns la campania anarhică a ucrainenilor de a bombarda infrastructura civilă rusească.

Pentru marea burghezie criza înseamnă să piardă temporar niște profit, până ce lucrurile se vor stabiliza cât de cât. În plus, unii mari burghezi și oligarhi financiari se bucură de faptul că burghezii mici și mijlocii dau de greu sau chiar de faliment. Dar, fără îndoială, criza lovește cel mai tare în clasa muncitoare — prețurile ridicate la stațiile PECO, reacțiile în lanț care vor duce la scumpiri și faptul că domnii speculanți sunt gata să pompeze și mai tare prețurile în sus, pentru a scoate o primă de criză.

În timp ce buzunarele, portofelele și cămările muncitorilor se golesc la ritm accelerat, gurile ideologilor burghezi devin o instalație de supraproducție a falsurilor și scuzelor. Această stare nu este nici nouă, nici originală, dar pentru conștiința de clasă a proletariatului este dezastruoasă. Astfel, prieteni, e timpul să demontăm aceste mituri și să aducem situația cu picioarele pe pământ.

2. Nu tehnologia e de vină

Când vine vorba de sursele regenerabile de energie, părerea burgheziei tinde să fie împărțită, în dependență de interesele sale economice.

Pe fondul secetei de pe Dunăre, lingăii industriei petroliere strigă: „Ați văzut! O secetă și gata, a fost pusă pe brânci energia regenerabilă”. Dar stați puțin.

Pe lângă aceste două surse, care depind de activitatea râurilor, există și alte surse, precum energia solară și cea eoliană.

Dar chiar dacă România nu ar dispune de ele, nu înseamnă că această criză e firească.

În primul rând, meteorologii, inginerii și hidrologii ar fi trebuit să ia din timp măsuri pentru a asigura că secarea Dunării nu va duce la sistarea activității centralei de la Cernavodă.

Nu vom intra în partea tehnică, dar soluțiile, precum instalarea mai multor pompe submersibile și crearea unor bazine artificiale și baraje, ar fi fost complet justificate din punct de vedere economic și social. Dar, din păcate, anarhia în producție împiedică astfel de proiecte masive, ce necesită ani de zile pentru a fi finalizate.

Pe parcursul anilor au mai fost încercări de a asigura astfel de mecanisme de urgență pentru aprovizionarea cu apă a Dunării în regiunea Cernavodă, precum Canalul Bala, dar nici el nu a fost dus încă până la capăt și a stat mai mult într-un sertar.

În al doilea rând, chiar și acum, în timp de criză, guvernul se mișcă foarte greu și cu prea puțină seriozitate. Au mai existat niște încercări de a detona stânci, pentru a devia cursul Dunării, dar, totuși, centrala 1 de la Cernavodă încă rămâne închisă. Unii experți consideră că nivelul Dunării va rămâne scăzut în continuare, ceea ce va pune și mai multă presiune pe rețeaua energetică.

Din nou, chiar dacă Dunărea ar fi secată săptămâni întregi, într-o Românie proletară, unde producția este organizată rațional pentru satisfacerea nevoilor umane, atunci fie ar exista mecanisme de urgență pentru a regula nivelul Dunării, fie energia ar putea fi extrasă din alte părți. Vedem, deci, că actuala criză nu e una de natură tehnică, ci politică. Să ne amintim cuvintele jurnalistului irlandez John Mitchell: „Atotputernicul Dumnezeu a trimis boala cartofului, dar englezii (care țineau atunci Irlanda sub ocupație colonială) au creat Foametea”.

3. Nu rușii sau ucrainenii sunt de vină

A doua parte a problemei este criza țițeiului din Kazahstan, care garanta peste 60% din nevoile de țiței ale României.

Dezbaterile burgheze de obicei o iau în două direcții: unul zice că ucrainenii vor să facă rău României și că este timpul să le luăm pâinea de la gură; altul zice „Totul pentru Ucraina! Nu vă mai plângeți, rușii sunt cei mai mari inamici ai noștri”. Un lucru e clar: degrabă burghezia noastră conducătoare nu va lua o atitudine dură (adică potrivită), față de burghezii ucraineni.

În acest caz, avem două probleme:

1. dependența foarte mare de petrol, în general, din cauza lipsei de investiții în energia regenerabilă;

2. subordonarea noastră față de imperialismul occidental, care ne-a forțat să devenim o colonie.

Le vom lua pe rând.

Cum am zis mai devreme, e greu pentru burghezi să creeze o rețea eficientă de energie regenerabilă care, pe termen lung, ar fi mai rentabilă din punct de vedere economic decât petrolul.

Până și Marx și Lenin și-au dat seama că energia electrică, mai ales cea luată direct din forțele naturii, este net superioară motoarelor cu aburi. Oferim aici un citat just de la Lenin, din „Problema agrară și «criticii lui Marx»”:

„Energia electrică este mai ieftină decât forța aburului, se caracterizează printr-o mai mare divizibilitate, poate fi transmisă cu mult mai mare ușurință la distanțe foarte mari, iar mersul mașinilor este mai regulat și mai lin.”

Pentru Lenin, energia electrică era considerată absolut necesară pentru înfăptuirea socialismului și a comunismului.

Până și în China fascistă, unde capitalismul de stat, din multe puncte de vedere este mai dezvoltat decât în dictaturile burgheze occidentale, vedem proiecte impresionante de electrificare, precum tiruri electrice, stații rapide de încărcare a mașinilor electrice etc.

Mai departe.

Liberalii și conservatorii tind să creadă că în ziua de azi, adică în epoca imperialistă, se mai poate vorbi pur și simplu despre „suveranitate”.

Comuniștii își dau seama că fiecare dictatură burgheză se află într-o competiție crâncenă de a ocupa, mai degrabă economic, decât militar, alte state, fără a fi ocupată ea însăși.

România, în general, acționează ca un pion în schema imperialismului occidental. Dacă țările europene importă petrol din alte țări (Rusia, în trecut, Kazahstan și Norvegia), atunci România va merge după ele, fără a se asigura că are propriile rezerve.

Într-o dictatură proletară, chiar dacă superioritatea electricității va fi recunoscută, realitatea materială e că societatea va mai avea nevoie de petrol și gaz, atât timp cât forțele de producție nu sunt suficient de dezvoltate. În acest caz, investițiile în proiecte autohtone de petrol și gaz ar fi o idee bună.

Dar mai greu se întâmplă acest lucru într-o țară în care nici președintele nu poate forma un guvern după 3 luni de criză politică.

4. Incompetența și servitudinea nu sunt simple defecte morale, ci reies din poziția burgheziei în societate

Dacă Comunism Științific ar fi o publicație mic-burgheză, ar ști doar să se plângă de incompetența și servitudinea politicienilor români. Dar, având în vedere linia marxistă pe care o urmăm, noi știm că ce vedem în parlament sau în Monitorul Oficial e doar suprafața. Baza economică este cea care determină, în ultimă instanță, viața societății.

Pe parcursul acestei notițe am prezentat două legi obiective ale societății capitaliste:

1. importanța primară a forțelor de producție, în comparație cu relațiile de producție, și contradicția dintre prima și a doua;

2. concurența dintre state capitaliste monopoliste burgheze pentru reîmpărțirea lumii și a resurselor.

Prima este o lege generală istorică a modurilor de producție, iar a doua — a etapei imperialiste a capitalismului.

Vedem cum în chestiunea industriei petroliere și a gazului, contra industriei energiei regenerabile, adică la nivelul forțelor de producție, se conturează și un conflict la nivel imperialist între principalele forțe imperialiste — SUA și China.

Încă mai grăitor este faptul că ani întregi de propagandă ecologistă nu au reușit să avanseze producția utilajelor de energie regenerabilă așa cum a fost avansată ea din cauza conflictelor imperialiste recente. Bine, mai justă ar fi următoarea explicație: dezvoltare industriei verzi (dezvoltarea forțelor de producție) a scăzut puterea relativă de șantaj pe care o aveau țările ce se bazau pe industriile extractive (relații de producție). Astfel, războiul doar a grăbit un proces deja pornit.

Pentru capitaliști, punctul forte al energiei regenerabile este și punctul slab — odată ce e construită, energia e aproape gratuită. Inițial, capitaliștii pot scoate un profit pe baza faptului că cheltuielile de producție sunt mai mici, dar odată ce toți capitaliștii implementează aceste tehnologii, rata profitului va fi și mai scăzută decât înainte.

Totuși, această tendință de trecere la energia electrică nu poate fi oprită. De ce? Ecologie?

Nu chiar. Problema petrolului este componenta sa de rentă, iar, după cum știm din „Teorii asupra plusvalorii” de la Marx (1), renta e o rămășiță feudală, care scoate efectiv o parte a plusvalorii anterior realizată din ciclul productiv al capitalului. La fel ca și în agricultură, avem de a face aici cu renta diferențială (2). De exemplu, petrolul se vinde cam la același preț, indiferent de cine îl produce, să zicem 80$ pe baril. Arabia Saudită, care îl produce cu, să zicem 10$, va face 70$ doar din renta diferențială. România, care produce cu 35$, nu se va bucura de aceleași profituri.

Nici nu e de mirare că acele state care își formează bugetele pe baza acestei rente diferențiale, precum cele din Golful Persic, tind să fie foarte reacționare și din punct de vedere politic.

Energia regenerabilă nu este supusă atât de tare la această tendință spre rentă diferențială, astfel, fiind mai progresivă economic în cadrul capitalismului.

5. Concluzie

Actuala criză din România are la bază faptul că burghezia deține atât puterea politică, cât și mijloacele de producție. Astfel, interesele sale restrânse și parazitare duc la multă pasivitate și incompetență, ce se reflectă și în comportamentul funcționarilor de stat, dar se revarsă cel mai tare asupra muncitorilor. Deciziile iraționale pe plan național ale burgheziei sunt raționale dacă le privim din punctul de vedere burghez: de exemplu, de ce să întreținem un sistem energetic funcțional, ce aprovizionează cetățenii și întreprinderile cu energie ieftină, dacă noi, magnații industriei extractive, vrem să facem mai mulți bani pe baza monopolului și speculei?

Doar o dictatură a proletariatului — unde știința va ghida o producție compusă dintr-un singur sector economic unificat, armonios — va avea ca prim scop satisfacerea colectivă a trebuințelor umane.

Ai vrea să contribui și tu la construirea acestui viitor? Vino alături de noi!

Note

1. „Aceasta din urmă [proprietatea funciară] apare aici ca ceva derivat, deoarece proprietatea funciară modernă este de fapt proprietate feudală transformată de acțiunea exercitată asupra ei de capital, așadar, în forma ei de proprietate funciară modernă derivată, ea este rezultatul producției capitaliste” (K. Marx. Teorii asupra plusvalorii, partea II, cap. 9).

2. Pretutindeni unde în genere există rentă, renta diferențială apare și este supusă acelorași legi ca și renta diferențială agricolă. Pretutindeni unde forțele naturii pot fi monopolizate și asigură industriașului care le folosește un profit suplimentar — o cădere de apă, o mină bogată, ape bogate în pești, teren de construcții cu o poziție bună —, persoana care, în virtutea unui titlu asupra unei părți a globului pământesc, este recunoscută ca proprietar al acestor obiecte ale naturii acaparează de la capitalul în funcțiune acest profit suplimentar sub formă de rentă. În ceea ce privește terenurile de construcție, A. Smith a arătat că renta lor, ca și renta tuturor terenurilor neagricole, este reglată de renta agricolă propriu-zisă” (K. Marx. Teorii asupra plusvalorii, partea II, cap. 46).